Bulgaria, IRONIZATĂ după ce a investit 90 de milioane de euro în renovarea EȘUATĂ a mai multor castele și fortărețe medievale

Bulgaria, IRONIZATĂ după ce a investit 90 de milioane de euro în renovarea EȘUATĂ a mai multor castele și fortărețe medievale
Publicat: 01/10/2018, 13:52

Bulgaria a cheltuit 90 de milioane de euro din Fondul European de Dezvoltare Regională pentru a renova mai multe castele și fortărețe medievale, dar, în loc să le redea grandoarea de altădată, autoritățile s-au ales cu o serie de ironii.

Potrivit Daily Mail, renovarea costisitoare a transformat castelele medievale în construcții care par realizate din „cașcaval și carton” și turiștii au refuzat să mai viziteze locurile respective.

Forul medieval Krakra de la Pernik, din vestul Bulgariei și fortul roman Traianovi Vrata din apropiere de Ihtiman se află printre obiectivele turistice vizate de specialiștii în conservarea istoriei, care susțin că au fost renovate cu beton polimer folosit la placarea trotuarelor.

The Telegraph a scris că atât UE, cât și guvernul bulgar au recunoscut că pot fi învățate multe lucruri din această lecție.

„E o fortăreață care plânge – o fortăreață care suspină”, a declarat Stella Duleva, arhitect în domeniul conservării vestigiilor istorice, referindu-se la Traianovi Vrata. „A supraviețuit timp de 16 secole și acum este ruinată”.

Restaurarea fortului Krakra din Pernik a fost atât de controversată încât autoritățile locale au promis că vor înlătura elementele adăugate, nu mai târziu de 2019.

Fortăreața Pernik a fost supranumită „castelul din carton”, din cauza lucrărilor proaste de consolidare.

Fortul bizantin Yailata a fost denumit „fortăreața din cașcaval”, după ce muncitorii au adăugat blocuri mici de piatră albă, care contrastează cu aspectul secular al vestigiilor.

Dezbaterea stranie survine într-o perioadă în care Uniunea Europeană se confruntă cu o serie de critici dure, legate de modul în care sunt cheltuite fondurile de dezvoltare.

foto: captură youtube.com

Silviu Bănilă
Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Rechinii din largul coastei Braziliei au fost testați pozitiv la cocaină. Experții trag un semnal...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Unul dintre cei mai diabolici criminali în serie din România, căutat de poliţişti. Petrică Ciucă a...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Gafă de proporţii comisă de Adidas: a creat un model de încălţări în amintirea JO...
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
Cutremur total în UE. Ungurii au ajuns stăpânii Europei. S-a pus blocadă pe bani
Problema care ne va goli buzunarele. Situația devine critică
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Astrofizicienii au descoperit că găurile negre supermasive sunt „inima și plămânii” galaxiilor